ORTOGEL

În urmă cu cel puţin 10 ani – când a apărut Ortogel – nu am anticipat succesul terapeutic al acestui produs. Ne doream un antiinflamator capabil să-şi exercite acţiunea pe fenomenul complex al reacţiei inflamatorii, fără să agresioneze stomacul şi
duodenul, fără să amplifice citoliza hepatică, fără să inducă modificări renale – ci să respecte principiul hipocratic „primum non nocere”. Atât în activitatea ambulatorie cât şi în cea spitalicească, Ortogel a fost indicat într-o multitudine de situaţii clinice:
L-am utilizat în patologia respiratorie, la pacienţi cu procese pneumonice – atât pe ventilaţie spontană cât şi pe ventilaţie mecanică.
Se administra de cel puţin 4 ori/zi, cutanat, pe torace anterior/posterior, membre superioare şi inferioare, la pacienţi în stare gravă, septică, cu vasoconstricţie periferică şi acidoză metabolică, oligurie. După aplicaţia cutanată se producea vasodilataţie
periferică, cu drenarea şi eliminarea grupărilor acide şi a radicalilor liberi. Aplicaţia ciclică a Ortogel-ului la circa 6 ore, ameliora rapid starea pacientului apărând semnele de evoluţie pozitivă: diminuarea acidozei, reducerea edemelor
periferice, reacţie poliurică. În plină eră post-antibiotică, este important să dispunem de un produs
antiinflamator eficient, cu intervenţii prompte.

Stările septice febrile de origini diferite, reacţionează favorabil la administrarea de Ortogel. În urma tratamentului cu Ortogel, febra diminuează iar formula leucocitară se remodelează spre normalitate, în măsura în care organismul răspunde la schema antibioterapeutică în mod corespunzător. Pacienţii din mediul spitalicesc, obligaţi să rămână luni de zile imobilizaţi la pat,
beneficiază în urma tratamentului cu Ortogel, de o evoluţie clinică favorabilă, fără complicaţii hepatice, gastrice, renale, hematopoietice. Ortogel folosit pe perioade îndelungate, nu a avut efecte colaterale şi nici interacţiuni
medicamentoase. În contextul celor expuse mai sus, prezentăm un studiu clinic comparativ – metoda antipiretică alternativă, prezentată în cadrul Simpozionului Internaţional de Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă Brussels 2016.

Studiul a fost acceptat pentru a fi prezentat în cadrul lucrărilor Simpoziomului Internaţional de Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă de la Brussels care s-a desfăşurat în perioada 15-18 martie 2016. Congresul a fost organizat de prestigiosul Spital Universitar Erasme în colaborare cu Societatea Belgiană de Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă. Congresul se desfăşoară anual reunind întreaga elită profesională din domeniu, având un număr record de participanţi (peste 6200) din toate colţurile globului.

Studiul a fost prezentat în faţa unei comisii internaţionale formată din trei profesori de anestezie şi terapie intensivă. Lucrarea a fost apreciată atât prin rezultatele obţinute, dar mai ales prin curajul de a participa cu o lucrare despre fitoterapie la un congres de terapie intensivă, ceea ce a reprezentat o premieră pentru congresul din acest an. Comisia a apreciat în mod pozitiv modul de structurare al studiului prin faptul că a evitat concluzii neclare prin alegerea unui singur end point, adică efectul antitermic al produsului fitoterapeutic comparativ cu preparatul clasic. Excluderea pacienţilor cu terapie care ar fi putut modifica răspunsul cutanat de
vasodilataţie a reprezentat un argument în plus pentru conturarea unui efect antitermic real. Recomandarea comisiei a fost aceea de a continua studierea unor produse fitoterapeutice care se pot constitui în alternative de tratament în cazul pacientului
critic. Studiul urmează a fi publicat în suplimentul dedicat acestui congres în Jurnalul European de Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă.Ortogelul este un produs cu acţiune antiinflamatoare, antipiretică şi analgezică, ce conţine mai multe extracte din plante precum Capsicum annum (ardei iute), Arnica Montana (arnica), Symphytum Officinale (tătăneasă), Juglans Regia (nuca verde),
Tannus Communis (untul pamântului), Sambucus nigra (soc), Armoracia Rusticana (hrean), Hippophae rhamnoides (ulei de cătină) Lavandula Angustifolia (ulei de lavandă) sau mentol. Capsaicina componenta activă farmacologic, extrasă din ardeiul iute (Capsicum
annum), acţionează prin legarea tranzitorie de receptorul potenţial vaniloid-1 (TRPV-1) determinând efectele sale senzitive cunoscute, de arsură şi mâncarime. S-a demonstrat că activarea receptorului TRPV-1 prin aplicarea periferică de
capsaicină are efecte pronociceptive, cu toate acestea proprietăţile antialgice ale acesteia mediate prin mecanism TRPV-1 sunt bine cunoscute. Aplicarea cutanată de capsaicină determină o hiperalgezie termică la nivelul locului aplicării şi hiperalgezie mecanică în jur. Astfel, astăzi se utilizează capsaicină topic în tratamentul durerilor neuropatice, iar folosirea repetată duce în plus la
ameliorarea sindromului intestinului iritabil şi a dispepsiei, probabil prin desensibilizarea căilor nociceptive.
Arnica (Arnica Montana) este utilizată în toate colţurile lumii în diluţie homeopată pentru tratamentul oricărui tip de rană. Până în prezent efectele arnicăi au fost evaluate în peste 40 de studii clinice, iar în cea mai mare parte rezultatele acestora susţin efectul
adjuvant în vindecarea plăgilor posttraumatice şi postoperatorii. Mai mult, în urma administrării arnicăi s-a observat apariţia vasodilataţiei şi creşterea permeabilităţii capilare. Brinkhaus et al în studiul efectuat în 2006 într-o unitate de traumă din Germania a demonstrat că utilizarea arnicăi determină scăderea tumefacţiei postoperatorii la pacienţii ce au urmat o reconstrucţie a ligamentului
încrucişat. În plus administrarea arnicăi este cost-eficientă în raport cu utilizarea altor tipuri de antiinflamatoare.
Tătăneasa (Symphytum Officinale) a fost utilizată în popor încă din cele mai vechi timpuri pentru tratamentul rănilor, arsurilor, entorselor şi a fracturilor. Alantoinul, acidul rosmarinic, taninul şi polizaharidele, componentele active farmacologic conţinute de tătăneasă sunt responsabile de promovarea granulării, a efectului antiinflamator, antioxidant şi analgezic. Predel et al a demonstrat în studiul său că gelul cu tătăneasă a avut efecte antiinflamatoare similiare cu diclofenacul în cazul a 164 de
pacienţi cu entorse de gleznă.
Nuca verde (Juglans Regia) a fost utilizată în comunităţile rurale încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea inflamaţiilor, a ulceraţiilor, precum şi a durerilor reumatice. Studiile farmacologice actuale au constatat că beneficiile acestei plante sunt determinate de prezenţa tocoferolului (vitamina E) şi a compuşilor fenolici. În plus, Erdemoglu et al a demonstrat efecte analgezice şi antiinflamatoare similiare cu ale indometacinului în studiile sale experimentale. Un studiu recent condus de Carvalho et al subliniază efectul antiproliferativ şi antioxidant al acestei plante. Atât fructele, cât şi florile de soc (Sambucus nigra) conţin o varietate de proteine complete, aminoacizi exogeni, lipide (mai ales la nivelul seminţelor), glucide, vitamine şi antioxidanţi, astfel încât utilizarea acestora determină o serie de efecte benefice de remarcat. Fiind o sursă bogată de polifenoli, socul determină protecţie împotriva stresului oxidativ, eliminarea radicalilor de oxid nitric şi inhibă peroxidarea acidului α-linoleic. Ciocoiu et al subliniază faptul că efectele antioxidante ale socului au şi un efect protector cardiac mai ales prin reducerea acidului uric. În plus noile studii indică efectul modulator al socului aupra sistemului imun.
Cătina (Hippophae rhamnoides) a reprezentat o sursă de hrană, de medicamente şi combustibil încă din Antichitate pentru toate civilizaţiile lumii, fiecare componentă a plantei având utilizare precisă. Cercetările actuale încep a elucida mecanismele prin care cătina îşi exercită efectele benefice antioxidante, imunomodulatorii, antiaterogene, antistres, hepatoprotectoare, radioprotectoare şi
reparatoare de ţesuturi. Astfel efectele antioxidante şi imunomodulatoare sunt explicate prin inhibarea producţiei de radicali liberi şi a apoptozei, precum şi restabilirea potenţialului membranar mitocondrial. La nivel miocardic flavonoizii conţinuţi de fructele de cătină conferă protecţie împotriva ischemiei miocardice, reperfuziei şi leziunilor oxidative. Studiile experimentale au identificat o creştere a ratei de vindecare a plăgilor cutanate prin stimularea neovascularizaţiei, a sintezei de colagen şi stabilizarea procesului de cicatrizare. Studiul efectuat de Shivapriya et al subliniază efectele neuroprotectoare ale cătinei şi prevenirea bolilor
neurodegenerative. Uleiul esenţial de lavandă (Lavandula Angustifolia) este utilizat astăzi într-o varietate de afecţiuni incluzând afecţiuni psihiatrice (anxitate, insomnie, demenţă), neurologice, cutanate şi alopecie. Efectele sedative şi anticonvulsivante ale uleiului de lavandă apărute în urma inhalării sau absorbţiei cutanate sunt explicate prin acţiunea principalelor sale componente (linalool şi acetat linalyl) prin inhibarea glutamatului şi legarea de receptorii GABA. Vakili et al promovează efectele neuroprotectoare ale lavandei împotriva ischemiei cerebrale prin creşterea apărării antioxidante endogene, inhibarea stresului oxidativ şi creşterea expresiei VEGF (vascular endothelial growth factor).

Efectul analgezic al mentolul în cazul aplicării locale, musculare este bine cunoscut. Senzaţia de răcoare locală este produsă prin stimularea canalelor de tip TRPM8 aşa-numite canale mentol, localizate mai ales la nivelul neuronilor motosenzoriali. Mentolul produce o hiperalgezie rece la locul aplicării și o hiperalgezie mecanică în periferie. Pe baza studiilor experimentale s-a dovedit că mentolul determină blocare selectivă a canalelor de sodiu de tip Nav1.8/1.9 sau TTX certificând astfel proprietăţile sale analgezice. Sundstrup et al în studiul dedicat evaluării eficacităţii mentolului în tratamentul durerii cronice la pacienţii cu sindrom de tunel carpian subliniază scăderea intensităţii durerii după aplicarea topică de mentol şi sugerează includerea acestuia ca alternativă la analgezicele clasice. Febra este un semn clinic foarte des asociat sindroamelor din unitatea de terapie intensivă. Eliberarea de citokine de la nivelul celulelor activate în urma apariţiei procesului infecţios (macrofage, limfocite NK) acţionează ca pirogene endogene. Febra apare în urma declanşării unei cascade de citokine care este iniţiată de interleukina IL- 1β, care acţionează la nivelul organum vasculosum laminae terminalis (OVLT), localizat la nivelul peretelui ventriculului III. La acest nivel are loc eliberarea de prostaglandine E2, care acţionează la nivelul hipotalamusului declanşând răspunsul febril.
Material şi metode:
În perioada martie-iunie 2014 am realizat un studiu prospectiv intervenţional în clinica ATI II-Toxicologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti care a inclus un număr de 50 de pacienţi febrili de cauză infecţioasă (criteriu de includere:
temperatură cuprinsă în intervalul 38-39 grade Celsius). Aceştia au fost repartizaţi în 2 loturi egale: grupul tratament a primit 30 ml gel (Ortogel) cu administrare cutanată generalizată iar grupul martor a primit tratament antitermic clasic (soluţie paracetamol
injectabil, 100mg intravenos). S-a notat temperatura la 60 minute de la administrare şi durata episodului febril.
Rezultate:
La includerea în studiu, temperatura medie în grupul martor a fost 38.7+/-0.2 grade celsius iar în lotul tratament a fost comparabilă (38.5+/-0.3 grade celsius); la 60 de minute de la administrare aceasta a fost de 37.5+/-0.3, respectiv 37.6+/-0.2 grade. În grupul tratament s-a observat o întârziere în apariţia efectului antitermic în medie 8 minute comparativ cu lotul martor.
Concluzii :
Studiul de faţă a indicat efecte antitermice similare ale administrării de Ortogel cu cele ale paracetamolului intravenos, instalate într-un interval de timp asemănător. Ortogel se poate constitui într-o alternativă de tratatment antipiretic la pacienţii cucontraindicaţii ale utilizării paracetamolului sau la cei cu risc pentru acest medicament.